Actorul american Brian Turk, cunoscut din serialul de televiziune „Carnivale”, a decedat vineri, la vârsta de 49 de ani, din cauza unor complicații asociate bolii de care suferea, un cancer, potrivit TMZ.
Brian Turk a descoperit în urmă cu un an că suferea de cancer, boala ajungând recent în stadiul terminal.
Actorul american Brian Turk a interpretat pe parcursul vieții mai multe roluri principale și secundare în unele dintre cele mai cunoscute seriale TV de la Hollywood, precum „Doi bărbați și jumătate/ Two and a Half Men”, „Buffy, spaima vampirilor/ Buffy the Vampire Slayer”, „The Jamie Foxx Show”, „Treptat-treptat/ Step by Step”, „Beverly Hills, 90210”, „Cory si restul lumii/ Boy Meets World”, „ER”, „Minți criminale/ Criminal Minds”, „General Hospital”, „Împărăția fiarelor/ Animal Kingdom”, „NCIS”.
De asemenea, a apărut în filme precum „Plăcintă Americană 2/ American Pie 2”, „Inteligență artificială/ A.I. Artificial Intelligence”, „Crocodile Dundee in Los Angeles”, „Lumea Dispărută: Jurassic Park/ The Lost World: Jurassic Park” și „O minciună gogonată/ Big Fat Liar”.
Cu toate acestea, actorul Brian Turk este cel mai bine cunoscut pentru rolul lui Gabriel din serialul „Carnivale”, lansat în 2003.